top of page
Jó kép.jpg

Deplasarea la Bristol și Londra a Teatrului Independent Osonó

2020 fb hu.jpg


Trupa Osonó va susţine patru reprezentaţii în Anglia, cu spectacolul  Nu exist, doar alții mă văd, primele două la Bristol, vineri, 12 aprilie, de la orele 16.30 și 19, iar sâmbătă, 13 aprilie, de la orele 15 și 19,  la Casa Szent István din Londra. Producția este o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila, în regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár. Turneul cu acest spectacol este organizat cu prilejul Zilei Poeziei Maghiare, care este 11 aprilie şi coincide cu ziua de naştere a poetului Attila József.


Nu exist, doar alții mă văd este o monodramă de 55 de minute, care a fost construită pe baza poemelor lui Attila József. Spectacolul este conceput a releva actualitatea operei poetului şi perenitatea sa, iar reprezentaţiile sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, care se vor desfăşura ca parte integrantă a fiecărei reprezentaţii.

Jó kép.jpg

Participanţi din România, Ungaria şi Serbia reuniţi de Trupa Osonó într-un Proiect Erasmus+

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó a ajuns să deruleze al douăsprezecelea Proiect Erasmus, care presupune organizarea de activităţi într-un cadru strategic pe termen lung. Proiectul "Sănătate pentru un viitor mai bun – Dezvoltarea personalității și conștientizarea sănătății în educație" este realizat în parteneriat cu Asociația Sportivă Sepsi Adrenalin și Uniunea Culturală Maghiară din Voivodina și se desfăşoară la localitatea Totovo Selo din Serbia, între 6-10 martie, şi reuneşte participanţi din România (din județele Covasna, Harghita și Cluj), Ungaria  şi Serbia. Programul Proiectului este conceput să le ofere celor implicaţi experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională. Proiectul are drept scop sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată.


Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accent pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare  atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár. Activităţile sportive şi stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba. Specialiștii Asociației Pontis din Târgu Mureș vor susține un workshop de instruire în acordarea "primului ajutor de bază".


Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii.


Prima parte a proiectului a fost organizată la Budapesta, în luna octombrie a anului trecut, iar a doua parte în Vlăhița,  în decembrie 2023.

Jó kép.jpg

Teatrul Independent Osonó în turneu în Ungaria și Ardeal

2020 fb hu.jpg

Turneul va începe pe 10 februarie, când spectacolul Chipul din oglinda apei va fi prezentat la ora 19.15, în Teatrul Katona József din Budapesta. Cu această producţie de teatru-documentar,  care valorifică poveştile de viaţă ale unor tineri, Trupa Osonó  va susţine apoi mai multe reprezentaţii  în Budapesta, la Centrul Cultural H13 Kultpont și la Gimnaziul Premontrei Rendi Szent Norbert din Szombathely. Turneul, co-finanțat de Fundația Tiszta Formák Alapítvány, se va termina în 16 februarie, la Vlăhița din Județul Harghita, unde va avea loc o reprezentaţie cu acest spectacol  pentru elevii Liceului Gábor Áron.


Fiecare reprezentaţie cu Chipul din oglinda apei  este  urmată de o întâlnire cu spectatorii, prin care Trupa Osonó  deschide o dezbatere pe marginea problemelor şi a temelor abordate în spectacol: sărăcia şi abandonul şcolar şi cel familial, avortul, rupturile dintre părinţi,  neîncrederea în autoritățile publice, inconsecvenţa programelor de școlarizare și lipsa modelelor din viaţa copiilor şi a tinerilor.


Acest spectacol rezistă în repertoriul Trupei Osonó  de aproape un deceniu şi se bucură de un real succes naţional şi internaţional (Chipul din oglinda apei a avut 624 de reprezentaţii în 24 de ţări, de pe 3 continente), datorită substanţei sale inovative. Mai precis, este vorba de un concept teatral inovativ care permite dezvoltarea scenariului iniţial, prin explorarea subiectivităţii unor noi participanţi şi adăugarea de noi confesiuni, prin diversificarea formelor de expresie umană şi artistică şi prin raportarea continuă la realitatea curentă şi la diverse publicuri ţintă.

Jó kép.jpg

Teatrul Independent Osonó împlinește 31 de ani

2020 fb hu.jpg

Sâmbătă, 3 februarie 2024, Teatrul Independent Osonó își sărbătorește ziua de naştere în Budapesta. Cu prilejul aniversării, Trupa va prezenta spectacolul Nu exist, doar alții mă văd, va organiza și o întâlnire a membrilor Osonó, de la începuturi până în prezent. De la înfiinţarea sa, în 1993, şi până astăzi, Trupa Osonó a avut 187 de membri. În cei 31 de ani de existenţă, Teatrul Osonó a produs 23 spectacole, dintre care 6 în coproducție cu trupe din Thailanda, Maroc, Budapesta, Italia și Sfântu Gheorghe. Cu aceste producţii şi coproducţii, Trupa a susţinut 1.595  reprezentaţii, din care 1.252 în ultimii 10 ani, în 329 de localități din 28 țări, de pe 3 continente. Până în acest moment,  producţiile artistice şi proiectele educaţionale ale Teatrului Independent Osonó au câştigat 54 de premii naționale și internaționale.


Prin performanţele sale, mai ales din ultimii 12 ani, Osonó a reuşit să funcționeze ca un teatru alternativ independent. În această calitate, pe lângă producţiile teatrale, Osonó a lansat proiecte sociale şi educaţionale, pe diverse teme, la nivel naţional şi internaţional.

Şi în anul 2024,  scopul Trupei Osonó rămâne căutarea şi experimentarea de noi forme de expresie teatrală, prin care să-şi mărească şi să-şi diversifice publicul. Mai precis, programul Trupei va cuprinde reprezentaţii teatrale în formule diverse, de la teatru clasic până la teatru-forum în săli de clasă, tabere şi ateliere destinate tinerilor pasionaţi de teatru, cursuri de formare pentru profesori și workshop-uri de autocunoaștere și dezvoltare a personalității realizate pentru adulți, dar și proiecte internaționale Erasmus.


Teatrul Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane.  Teatrul Osonó produce spectacole de teatru, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale teatrale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun.  Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.


Fondatorul Trupei și liderul până anul 1998 a fost Salamon András. Din anul 1998 până în prezent, Trupa e condusă de Fazakas Misi.

Jó kép.jpg

Teatrul Independent Osonó – Retrospectiva anului 2023

2020 fb hu.jpg

În 2023, Osonó a organizat 243 evenimente culturale, educaționale, sociale și comunitare, pentru aproximativ 8.000 de beneficiari –  participanți și spectatori – , iar bugetul Trupei a fost de 107.000 EUR.  Din această sumă, 88% au fost câștigate prin aplicații de proiecte europene, maghiare și românești, iar 12% din venituri au fost realizate în urma reprezentaţiilor teatrale şi a workshop-urilor susţinute de Trupă.


În 2023, Trupa Osonó a avut 72 de reprezentaţii teatrale și 71 dezbateri cu publicul, a organizat diferite cursuri de formare pentru tineri și adulți, prin 94 de workshopuri și 6 proiecte Erasmus+ și tabere teatrale. 56% din activitatea Trupei s-a desfăşurat peste hotarele ţării, iar 44%  în diverse localităţi din România.


Spectacolul Nu exist, doar alții mă văd – o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila a avut peste 100 de reprezentații. Spectacolul în regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár în anul aceasta a participat la un turneu european. Până acum spectacolul a fost prezentat în 34 de localități din 7 țări și în două variante: teatru-studio și teatru în săli de clasă. Datorită succesului de care s-a bucurat noua producţie Osonó, în 2024, Trupa va organiza cu acest spectacol un turneu în Ungaria și România.


Spectacolul de teatru documentar 'Chipul din oglinda apei' a atins cifra de 625 reprezentații. În anul aceasta spectacolul a participat la mai multe turnee în România și Ungaria. Deoarece spectacolul încă se bucură de un mare succes, Trupa îl va păstra în repertoriu și în 2024.


Teatrul Independent Osonó –  în parteneriat cu Asociația Sportivă Sepsi Adrenalin și Uniunea Culturală Maghiară din Voivodina – a realizat mai multe proiecte Erasmus. Scopul proiectelor "Sănătate pentru un viitor mai bun - Dezvoltarea personalității și conștientizarea sănătății în educație" a fost sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată și a pus accentul pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare atelierele au fost foarte diverse.

Toamna a adus o altă oportunitate de colaborare pentru trupă. Mai multe proiecte comune au avut loc cu Asociația KALOT din Miercurea Ciuc. Pe lângă ateliere, Nu exist, doar alții mă văd  a ajuns în patru școli din Miercurea Ciuc, iar datorită acestui parteneriat, 260 de elevi au putut viziona prezentarea spectacolului documentar Chipul din oglinda apei.


Pentru Teatrul Independent Osonó, anul 2024 va începe în Serbia cu un curs de formare organizat pentru profesori și lideri de grupuri, după care vor urma turnee cu spectacolele. Din toamnă vor fi organiztae mai multe proiecte internaționale. Activitatea Teatrului Independent Osonó se va desfăşura în continuare pe baza a trei cuvinte cheie: teatru, educație și proiecte sociale.

Jó kép.jpg

Încă un Proiect Erasmus+ derulat de Trupa Osonó

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó  a ajuns să deruleze al unsprezecelea Proiect Erasmus,  care presupune organizarea de activităţi într-un cadru strategic pe termen lung. Proiectul "Sănătate pentru un viitor mai bun – Dezvoltarea personalității și conștientizarea sănătății în educație" se desfăşoară la localitatea Vlăhița din județul Harghita, între 6-10 decembrie, şi reuneşte participanţi din Ungaria, România (din județele Covasna, Harghita. Mureș și Cluj)  şi Serbia, iar programul este conceput să le ofere celor implicaţi experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională. Proiectul are drept scop sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată.


Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accent pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare  atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár, în timp ce Prezsmer Boglárka provoacă participanţii la autocunoaștere, printr-un workshop de educație teatrală. Activităţile sportive şi stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba.


Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii.


Prima parte a proiectului a fost organizat la Budapesta între 1-5 octombrie, iar ultima parte va fi derulat în Serbia, pe parcursul lunii martie din 2024.

Jó kép.jpg

Un turneu Osonó care porneşte din Ardeal şi se încheie pe scena unui mare teatru din Budapesta

2020 fb hu.jpg


Între 13-18 noiembrie, spectatorii din patru localități – Miercurea Ciuc, Cluj Napoca, Târgu Mureș și Budapesta – vor participa la spectacolul Chipul din oglinda apei, o producţie de teatru-documentar  care valorifică poveştile de viaţă ale unor tineri. Turneul se va termina pe 18 noiembrie, când spectacolul va fi prezentat de la ora 19.15,  pe scena unuia dintre cele mai renumite teatre din Ungaria, Teatrul Katona József din Budapesta.


Fiecare reprezentaţie cu Chipul din oglinda apei  este  urmată de o întâlnire cu spectatorii, prin care Trupa Osonó  deschide o dezbatere pe marginea problemelor şi a temelor abordate în spectacol: sărăcia şi abandonul şcolar şi cel familial, avortul, rupturile dintre părinţi,  neîncrederea în autoritățile publice, inconsecvenţa programelor de școlarizare și lipsa modelelor din viaţa copiilor şi a tinerilor.

Acest spectacol rezistă în repertoriul Trupei Osonó  de aproape un deceniu şi se bucură de un real succes naţional şi internaţional (Chipul din oglinda apei a avut 618 de reprezentaţii în 24 de ţări, de pe 3 continente) datorită substanţei sale inovative. Mai precis, este vorba de un concept teatral inovativ care permite dezvoltarea scenariului iniţial, prin explorarea subiectivităţii unor noi participanţi şi adăugarea de noi confesiuni, prin diversificarea formelor de expresie umană şi artistică şi prin raportarea continuă la realitatea curentă şi la diverse publicuri ţintă.


Teatrul Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane.  Teatrul Osonó produce spectacole de teatru, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale teatrale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun.  Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.

Jó kép.jpg

Teatrul Osonó deschide noi Ateliere interculturale pentru tinerii artiști

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó organizează, prin Bolyongó Színházi Egyesület /Asociaţia Teatrală Hoinarul, ateliere de teatru și de creație, care se vor desfăşura între 10-13 noiembrie, în localitatea Vlăhița din Județul Harghita. Proiectul intercultural este co-finanțat de către DRI (Departamentul pentru Relații Interetnice - Guvernul României) și are drept scop promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale, respectiv deschiderea unui spaţiu de întâlnire şi de cunoaştere pentru tinerii romi şi maghiari.


Cei 30 de  tineri,  20 de etnie maghiară și 10 de etnie romă, vor participa la o serie de workshopuri de educaţie interculturală, în cadrul cărora  participanţii vor fi implicaţi în diverse formule de comunicare şi jocuri teatrale, care sunt  concepute să stârnească  curiozitatea faţă de identitatea şi cultura celuilalt, să descopere ceea ce îi  aseamnă şi îi diferenţiază, să  gândească  fără prejudecăţi şi cu empatie, pentru a înţelege modul  de a fi al celui diferit  de ei şi a se bucura împreună de  normalitatea/avantajele diversităţii  şi ale multiculturalităţii.


Atelierele sunt conduse de Fazakas Misi – conducătorul şi regizorul Teatrului Osonó – și de Mucha Oszkár – actorul şi trainerul Trupei. Programul cuprinde jocuri de echipă, exerciţii de autocunoaştere şi de dobândire a încrederii în sine, exerciţii de dezvoltare a personalității, exerciţii legate de arta și tehnica vorbirii, de arta teatrală și improvizație.


Teatrul Independent Osonó, prin Bolyongó Színházi Egyesület /Asociaţia Teatrală Hoinarul, a organizat până acum mai multe Proiecte interculturale, printre care patru proiecte interetnice co-finanțate de către DRI (Departamentul pentru Relații Interetnice - Guvernul României) și șase tabere interculturale organizate în parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe.

Jó kép.jpg

100 de reprezentaţii cu un spectacol Osonó

2020 fb hu.jpg

Producţia Osonó care s-a jucat de cele mai multe ori, în România şi în ţări de pe aproape  toate continentele,  este spectacolul de teatru documentar 'Chipul din oglinda apei', care a atins cifra de 610 reprezentații şi le-a oferit membrilor Trupei cel puţin şase ocazii de sărbătoare, când s-au bucurat de fiecare sută de reprezentaţii. O altă producţie Osonó a ajuns la prima sa sută de reprezentaţii, care va fi celebrată luni, 16 octombrie,  de la ora 19,  la H13,  un centru cultural studenţesc din Budapesta, unde se va juca reprezentația cu numărul 100 a spectacolului Nu exist, doar alții mă văd. Este vorba de o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila, în regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár. De la premiera din 21 februarie 2022, spectacolul a fost jucat în 32 localități din 7 țări, în două variante: teatru-studio și teatru în săli de clasă.


Nu exist, doar alții mă văd este o monodramă de 55 de minute, care a fost construită pe baza poemelor lui Attila József. Spectacolul este conceput a releva actualitatea operei poetului şi perenitatea sa, iar reprezentaţiile sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, care se vor desfăşura ca parte integrantă a fiecărei reprezentaţii. În luna noiembrie, Teatrul Independent Osonó va susţine mai multe  reprezentații cu acest spectacol, la  Miercurea Ciuc și Vărșag.

Jó kép.jpg

Al zecelea Proiect Erasmus+ derulat de Trupa Osonó

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó  a ajuns să deruleze al zecelea Proiect Erasmus,  care presupune organizarea de activităţi într-un cadru strategic pe termen lung. Proiectul "Sănătate pentru un viitor mai bun – Dezvoltarea personalității și conștientizarea sănătății în educație" se desfăşoară la Budapesta, între 1-5 octombrie, şi reuneşte participanţi din Ungaria, România (din județele Covasna, Harghita și Cluj)  şi Slovacia, iar programul este conceput să le ofere celor implicaţi experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională. Proiectul are drept scop sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată.


Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accent pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare  atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár, în timp ce Benyhe Bernát din partea Asociației Svung Kreatív Egyesület provoacă participanţii la autocunoaștere, printr-un workshop de educație teatrală. Activităţile sportive şi stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba. Specialiștii Asociației Pontis din Târgu Mureș vor susține un workshop de instruire în acordarea "primului ajutor de bază".


Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii.

Jó kép.jpg

Trupa Osonó organizează în trei localități proiecte de activare culturală şi comunitară

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó, prin Asociația sa, Bolyongó / Hoinarul, va derula în lunile august- noiembrie un Proiect de intervenție culturală, care implică comunitățiile din Dealu, Vărșag și Vlăhița.  Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația Csemete din Vărșang, Asociația Culturală Kis-Homoród din Vlăhița și Asociația Oroszhegyi Urusos Néptánc Egyesület din Dealu, iar scopul său pe termen lung este activarea culturală și comunitară a locuitorilor din cele trei localităţi, respectiv formarea profesională și implicarea profesorilor, liderilor de trupe și organizatori de evenimente culturale. Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN.


Proiectul va începe cu o tabără de creație organizată între 6-10 august în localitatea Vărșag. Pentru cei 30 de participanți din cele trei localități –  sub coordonarea specialistului în pedagogie teatrală Prezsmer Boglárka și a trainerilor Trupei, Fazakas Misi și Mucha Oszkár – vor avea loc o serie de cursuri și ateliere de team building, dezvoltare a personalității, jocuri teatrale şi de echipă, exerciţii de autocunoaştere.


În lunile septembrie-noiembrie, în fiecare dintre cele trei localităţi vor avea loc  workshop-uri de formare şi îndrumare a grupului local de inițiativă culturală. Prin implicarea comunităților și a asociațiilor partenere, Trupa Osonó va organiza în fiecare localitate câte un eveniment în care vor fi valorificate resursele umane şi culturale locale. Aceste evenimente vor reuni artele spectacolului și cele audiovizuale, care se vor concretiza în spectacole de teatru și dans, expoziții de fotografie și realizarea unui film documentar.


Pe lângă toate acestea, Teatrul Independent Osonó va prezenta pentru fiecare comunitate spectacolul Nu exist, doar alții mă văd – o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila, în regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár.  Monodrama de 55 de minute relevă actualitatea operei poetului şi perenitatea sa, iar reprezentaţiile sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, care sunt concepute a se desfăşura ca parte integrantă a spectacolului.


Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN precizează că Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia acestei instituţii. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea Trupei Osonó.

Jó kép.jpg

Bilanţul Teatrului Independent Osonó la sfârşit de stagiune 2022-2023

2020 fb hu.jpg

În stagiunea care tocmai s-a încheiat, Osonó a organizat 263 de evenimente culturale, educaționale, sociale și comunitare, în 7 țări, pentru 8.000 de beneficiari. Trupa Osonó a susţinut 83 de reprezentaţii teatrale, care au fost urmate de 81 de dezbateri cu spectatorii. A organizat diferite cursuri de formare pentru tineri și adulți, care s-au concretizat în 92 workshopuri și 7 tabere teatrale.


Spectacolul Nu exist, doar alții mă văd – o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila, în regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár, a fost prezentat în 7 țări și în două variante: teatru-studio și teatru în săli de clasă. Datorită succesului de care s-a bucurat, Trupa va organiza în stagiunea viitoare turnee şi reprezentaţii cu acest spectacol, în licee din Ungaria și România. Reprezentaţia cu numărul 100 va fi organizată şi sărbătorită la Budapesta, în cursul lunii octombrie.


Spectacolul de teatru documentar 'Chipul din oglinda apei' a atins cifra de 610 reprezentații. În stagiunea care tocmai s-a încheiat, spectacolul a fost prezentat mai ales în diferite localități din Ungaria, astfel în stagiunea viitoare vor urma mai multe turnee în România. Datorită marelui succes al acestei producţii și faptului că spectacolul continuă să fie invitat în mai multe localități din Ungaria și România, Trupa îl va include şi în repertoriul său din stagiunea următoare.


Osonó a continuat colaborarea cu Școala Populară de Arte și Meserii din Sf. Gheorghe, al cărei produs sunt cursurile începute împreună în urmă cu 10 ani. Sub coordonarea lui Fazakas Misi, Mucha Oszkár și a specialistului în pedagogie teatrală Prezsmer Boglárka, au avut loc o serie de cursuri și ateliere, în mai multe etape, pentru educatori, profesori și conducători de trupe de teatru de amatori. Proiectul va continua și în stagiunea următoare, cu implicarea unor noi participanți.


Cu ajutorul unui Program Național din Ungaria, destinat tinerilor talentaţi,  Trupa Osonó,  care are titlul de Registered Talentpoint și de European Talentpoint, a continuat şi parteneriatul cu Liceul de Arte Plugor Sándor, prin realizarea unor proiecte educaționale, excursii de studiu, cursuri și tabere, în care au fost implicați elevii din clasele de actorie din Sf. Gheorghe.


În ultimul an, Trupa a derulat mai multe proiecte în cadrul Programului Erasmus+, organizat pentru profesori, respectiv cursuri de formare profesională. Proiectele s-au dovedit experienţe extrem de apreciate de participanţi, motiv pentru care  Osonó  va continua să organizeze astfel de întâlniri dedicate educației  adulților.


Pe parcursul verii, Teatrul Independent Osonó, care își autofinanțează activitatea, va organiza mai multe tabere și cursuri de formare.

Jó kép.jpg

Încă un Proiect Erasmus+ al Trupei Osonó

2020 fb hu.jpg

Teatrul Independent Osonó –  în parteneriat cu Asociația Sportivă Sepsi Adrenalin, Uniunea Culturală Maghiară din Voivodina și Csöbörcsök E.V. din Stuttgart – realizeazăProiectul "Sănătate pentru un viitor mai bun - Dezvoltarea personalității și conștientizarea sănătății în educație", al cărui scop este sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată. Proiectul se desfăşoară la Budapesta, între 19-23 iunie, şi reuneşte 20 participanţi din Ungaria, Germania, România şi Serbia, iar programul său este conceput să le ofere celor implicaţi experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională.


Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accentul pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare  atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár, în timp ce Benyhe Bernát provoacă participanţii la autocunoaștere, printr-un workshop de educație teatrală. Activităţile sportive şi stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba.


Proiectul întitulat Health4Future face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii. Până acum, Teatrul Independent Osonó a organizat 9 proiecte  Erasmus.

Jó kép.jpg

Teatrul Independent Osonó pleacă în turneu în Ungaria

2020 fb hu.jpg

Între 27-31 martie, spectatorii din cinci localități – Szombathely, Budapest, Törökbálint, Pannonhalma și Szeged – vor participa la spectacolul Chipul din oglinda apei, o producţie de teatru-documentar  care valorifică poveştile de viaţă ale unor tineri. Fiecare reprezentaţie cu Chipul din oglinda apei  este  urmată de o întâlnire cu spectatorii, prin care Trupa Osonó  deschide o dezbatere pe marginea problemelor şi a temelor abordate în spectacol: sărăcia şi abandonul şcolar şi cel familial, avortul, rupturile dintre părinţi,  neîncrederea în autoritățile publice, inconsecvenţa programelor de școlarizare și lipsa modelelor din viaţa copiilor şi a tinerilor. Acest spectacol rezistă în repertoriul Trupei Osonó  de aproape un deceniu şi se bucură de un real succes naţional şi internaţional (Chipul din oglinda apei a avut reprezentaţii în 24 de ţări, de pe 3 continente) datorită substanţei sale inovative. Mai precis, este vorba de un concept teatral inovativ care permite dezvoltarea scenariului iniţial, prin explorarea subiectivităţii unor noi participanţi şi adăugarea de noi confesiuni, prin diversificarea formelor de expresie umană şi artistică şi prin raportarea continuă la realitatea curentă şi la diverse publicuri ţintă.

Tabere de creaţie pentru tinerii implicaţi în două proiecte artistice şi educaţionale ale Teatrului Osonó

Din 2018, Trupa Osonó a devenit European Talentpoint / Punct European destinat Talentelor, o recunoaştere pe care acest Teatru Independent a obţinut-o datorită  ideii sale fondatoare, „teatrul este doar un pretext pentru întâlnire, autocunoaștere şi formare”, idee responsabilă şi de unul dintre scopurile prioritare ale Trupei: descoperirea tinerilor talentaţi şi implicarea lor în activitatea Osonó, prin proiecte artistice, educaţionale şi sociale. Drept urmare, în anul 2020 Trupa Osonó a organizat – cu sprijinul Programului Național destinat Talentelor (Nemzeti Tehetség Program) al Guvernului din Ungaria – două proiecte artistice- educaționale destinate tinerilor talentaţi. 

 

Primul proiect s-a numit Tradițiile noastre în lumea modernă şi a fost construit pe ideea că, atunci când vorbim despre tradiţii trebuie să-i convingem pe oameni, mai ales pe tineri, că este vorba de ceva viu, ceva care are legătură nu doar cu trecutul, ci şi cu prezentul nostru, în sensul că tradiţiile sunt la originea lor nişte acte de comunicare, sunt nişte jocuri şi, chiar dacă regulile lor vin din trecut, ele pot răspunde nevoilor noastre de relaţionare, cunoaştere şi autocunoaştere. Astfel, proiectul a pornit de la pasiunea pentru mişcare a tinerilor, provocându-i să descopere cum îşi pot dezvolta această pasiune şi cum mişcarea îi poate ajuta să se exprime/comunice, prin învăţarea unor elemente din dansuri populare și teatru de dans contemporan, deopotrivă.  

 

Al doilea program este Dezvoltarea talentelor în cadrul Catedrei de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe. Prin activitatea singurului Departament de Teatru acreditat în limba maghiară din România, Proiectul  a oferit câteva căi de implementare a educației de calitate, dincolo de programa îngustă oferită de sistemul de învățământ românesc. Elevilor care au urmat cursurile Catedrei de Teatru li s-a oferit posibilitatea de a participa la următoarele ateliere : ateliere de educație vizuală, de artă teatrală şi cinematografică, de dezvoltare a vorbirii și de exerciții de improvizație.

 

Aceste Proiecte artistice şi educaţionale – în care au au fost implicați elevii de la Catedra de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe și tineri din diferite trupe de teatru din Transilvania –se vor finaliza prin tabere de creaţie.  Iniţiatorii şi coordonatorii proiectelor sunt  Fazakas Misi – liderul Teatrului Independent Osonó și conducătorul Catedrei de Teatru din cadrul Liceul de Arte Plugor Sándor – şi Mucha Oszkár, actorul Trupei și profesorul de actorie al elevilor.

 

În ultimii trei ani, Teatrul Independent Osonó a organizat opt proiecte destinate sprijinirii tinerelor talente.

Tineri cu risc de marginalizare, din şase judeţe, sunt reuniţi de Trupa Osonó într-un Proiect social de intervenție culturală

„Chipul din oglinda apei – program de educație teatrală pentru tinerii marginalizați” este un Proiect de intervenție culturală pe care Teatrul Independent Osonó, prin Asociația sa, Bolyongó / Hoinarul, îl va derula în lunile octombrie şi noiembrie, în parteneriat cu mai multe instituţii – Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, școli, licee, primării și case de cultură din șase județe, precum Covasna, Brașov, Harghita, Mureș, Cluj și Satu Mare. Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN.

 

Nucleul proiectului, în care vor fi implicați peste 300 de tineri, constă în prezentarea spectacolului de teatru social Chipul din oglinda apei, urmat de workshop-uri de educație teatrală. Pe lângă prezentarea spectacolului și susţinerea  workshop-ului, Proiectul mai implică şi realizarea unui material video despre viața de zi cu zi a tinerilor participanți. Este vorba de un scurt-metraj de 20 de minute, care va cuprinde confesiunile tinerilor participanţi. 

 

Între 6-15 octombrie și 2-4 noiembrie, Trupa va susține 19 reprezentaţii teatrale, cu Chipul din oglinda apei, și workshop-uri. Spectacolul documentar Chipul din oglinda apei este în repertoriul  Teatrului Independent Osonó din anul 2011,  iar în februarie 2020 a avut loc reprezentaţia cu numărul  573. Acest spectacol rezistă în repertoriul Trupei Osonó  de aproape un deceniu şi se bucură de un real succes naţional şi internaţional (Chipul din oglinda apei a avut reprezentaţii în 24 de ţări de pe 3 continente) datorită substanţei sale inovative. Mai precis, este vorba de un concept teatral inovativ care permite dezvoltarea scenariului iniţial, prin explorarea subiectivităţii unor noi participanţi şi adăugarea de noi confesiuni, prin diversificarea formelor de expresie umană şi artistică şi prin raportarea continuă la realitatea curentă şi la diverse publicuri ţintă.  Nu întâmplător, acest spectacol reflectă perfect misiunea Teatrului Independent Osonó, pe care regizorul Fazakas Misi a formulat-o astfel: "Noi funcționăm ca un teatru social. Încercăm să reacționăm la fenomenele, energiile din societatea noastră. Producem spectacole rar, după perioade lungi de documentare şi reflecţie, numai când simțim actualitatea unor întrebări / probleme, la care încercăm să răspundem împreună cu spectatorii."

 

Astfel,  spectacolul de teatru-documentar Chipul din oglinda apei se integrează perfect în cadrul prezentului Proiect de intervenţie culturală, în sensul că în jurul temelor sale se deschide un spaţiu de întâlnire şi dialog cu tinerii marginalizați. Spectacolul aduce în prim plan probleme şi date statistice actuale din România, referitoare la școlarizare, abandon familial, abandon școlar, avort, numărul crescut al divorțurilor, neîncrederea în autoritățile publice, inconsecvenţa programelor de școlarizare și lipsa modelelor din viaţa copiilor şi tinerilor. După fiecare reprezentaţie cu Chipul din oglinda apei, tinerii spectatori vor participa la workshop-uri de educație teatrală și vor fi implicaţi într-o dezbatere pe marginea temelor atinse în spectacol, teme care au legătură şi cu problemele reale – individuale, de grup şi comunitare – cu care se confruntă în viaţa reală aceşti tineri.

 

În anul 2018, Teatrul Independent Osonó a derulat – prin Asociația sa, Bolyongó / Hoinarul – un proiect inedit, desfășurat în județele Covasna și Harghita, care se adresa tinerilor ce beneficiau de activitatea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cele două judeţe. Proiectul Ecoul din colț – co-finanțat tot de Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN, în aria Intervenție culturală – a vizat îmbunătățirea percepției de sine în rândul a 40 de tineri instituționalizați din județele Covasna și Hargita, prin tabere de creații, participare la diferite evenimente culturale, organizarea de mai multe expoziții de fotografii portret și realizarea unui material-audio-vizual despre proiect.

 

Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN precizează că Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia acestei instituţii. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea Trupei Osonó.

 

Mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului 2020 de Shahid Nadeem

Teatrul este un Altar

 

La sfârșitul unei piese jucate pe scena Teatrului Ajoka în care era readus la viață marele Bulleh Shah, un om bătrân împreună cu un băiat s-au apropiat de actorul principal și bătrânul i s-a adresat: Nepotul meu nu se simte bine. Poți, te rog, să reverși asupra lui o binecuvântare? Actorul, surprins, a răspuns: Eu nu sunt Bulleh Shah, sunt doar un actor care întruchipează un personaj. Bătrânul i-a spus: Fiule, nu ești un actor, ești reîncărcarea lui Bulleh Shah, un Avatar. În acea clipă o revelație a căzut peste conceptul de teatru în care actorii reprezintă reîncarnarea personajelor ale căror rolurile joacă.

 

Explorând toate poveștile așa cum a fost cea a lui Bulleh Shah, și sunt atât de multe în toată lumea, putem crea adevărate punți de legătură între oamenii din lumea teatrului și publicul entuziast, dar poate necunoscător. În timp ce jucăm pe scenă, se poate să fim influențați de filozofia noastră personală legată de lumea teatrului, de rolul nostru atât de important în posibilele schimbări sociale și lăsăm în urma noastră o masă mare de oameni. Fiind prinși în vâltoarea schimbărilor adusă de prezent, de realitate, ne privim de posibilitatea trăirii unei experiențe spirituale extraordinare pe care o poate genera arta teatrală În lumea din zilele noastre în care violența, ura și bigotismul capătă o amploare din ce în ce mai mare, planeta noastră se îndreaptă spre o catastrofă climatologică și noi toți avem nevoie să încercăm să ne mântuim spiritual. Trebuie să ne luptăm cu apatia, pesimismul, lăcomia și ignoranța față de lumea în care trăim, planeta pe care locuim.

 

Teatrul are un rol, un rl nobil în mobilizarea și insuflarea de energie atât de necesară pentru ridicarea din abis. Poate trasforma scena, spațiul teatral în ceva sacru. În Asia de Sud, artiștii ating printr-o reverență scena înainte să urce pe ea acesta reprezentând un gest antic prin intermediul căruia se întrepătrund lumea spirituală și cea a teatrului. Este momentul să recâștigăm această relație simbiotică dintre artiști și public, trecut și viitor. Arta de a crea și a juca sunt sacre și actorii pot deveni avatarii rolurilor pe care le joacă. Teatrul are potențialul de a deveni un adevărat Altar, un altar al artei teatrale.

1 / 1

Please reload

bottom of page